9 etichete H1 pe o pagină. Google nu te penalizează — și tocmai asta e problema

Am deschis codul sursă al unui articol de blog publicat de o agenție de marketing care apare în primele rezultate Google. În pagină erau nouă etichete <h1>.

Una era titlul articolului. Celelalte opt erau același buton — „Cere o ofertă" — duplicat de un widget al temei ca să facă o bandă animată care se derulează. Șapte dintre ele erau chiar ascunse pentru cititoarele de ecran.

Aceeași pagină nu avea deloc <meta name="description">.

Acum vine partea pe care majoritatea articolelor despre H1 o ratează.

Mitul:„Mai multe H1 înseamnă penalizare"

Nu. Google a spus-o explicit, de mai multe ori: poți folosi mai multe etichete H1 pe o pagină, nu e o problemă de ranking. Nici lipsa unei meta description nu e factor de ranking — când lipsește, Google își compune singur textul din conținutul paginii.

Deci dacă cineva îți vinde un audit în care scrie „ai două H1-uri, de asta nu rankezi", ai aflat ceva despre auditul acela, nu despre site-ul tău.

Realitatea:Nu e o infracțiune, e o amprentă

Nouă H1-uri nu-ți strică poziția în Google. Îți spun altceva, mai incomod: nimeni nu s-a uitat vreodată la codul livrat.

Tema a generat structura, pluginul a completat ce a vrut, iar rezultatul a fost publicat fără ca cineva să deschidă sursa. Pe blogul propriu al unei firme care vinde exact serviciul ăsta.

Iar costurile reale există — doar că nu sunt unde te aștepți:

Accesibilitate. Oamenii care folosesc cititoare de ecran navighează sărind din titlu în titlu, exact cum tu scanezi cu ochiul. O pagină cu nouă „titluri principale", dintre care opt spun „Cere o ofertă", transformă navigarea într-o glumă proastă.

Extractabilitate. Motoarele de căutare cu AI caută pasajul care răspunde singur la o întrebare. Ierarhia titlurilor e harta după care înțeleg ce ține de ce. Când harta arată nouă vârfuri, nu ai pierdut puncte — ai făcut munca modelului mai grea, iar el are alternative.

Semnalul către client. Dacă agenția nu a deschis niciodată codul propriului blog, întrebarea corectă nu e „câte H1-uri am", ci ce anume verifică ea pe site-ul meu.

Verifică-ți site-ul în două minute

Fără unelte, fără cont, fără să plătești pe nimeni:

1. Deschide o pagină de-a ta și apasă Ctrl+U (sau Cmd+Option+U pe Mac) — vezi codul sursă.
2. Ctrl+F și caută <h1. Numără rezultatele.
3. Caută și name="description". Există? Ce scrie în ea?

Ce ar trebui să găsești: un singur <h1>, care e chiar titlul paginii. O meta description scrisă de un om, care descrie pagina aia.

Ce faci dacă găsești altceva: nu intra în panică și nu alerga să repari „penalizarea", că nu există. Întreabă cine ți-a construit site-ul de ce arată așa. Răspunsul contează mai mult decât numărul.

O precizare de onestitate

Un H1 în plus, apărut dintr-o componentă de interfață, nu face pe nimeni incompetent — se întâmplă în toate stack-urile, inclusiv în ale noastre. Diferența nu e între cine are cod perfect și cine nu. E între cine se uită și cine nu se uită niciodată.

Despre cealaltă jumătate a poveștii — textul care apare sub linkul tău în Google — am scris separat. Iar dacă vrei să știi ce întrebi înainte să semnezi cu cineva, sunt șapte verificări care se fac în zece minute.

Miturile ca ăsta se demontează cel mai ieftin cu o măsurătoare: auditul ingineresc îți spune ce contează REAL pe site-ul tău, nu ce se repetă prin newslettere.