Verifică în 30 de secunde ce știe Wayback Machine despre site-ul tău

Am publicat un ghid despre ce faci când ți-au copiat site-ul. La Pasul 1 scrie, negru pe alb: salvează ambele site-uri în arhive publice de web, ca să existe o copie cu dată la un terț independent.

Apoi ne-am verificat pe noi. Rezultatul e jenant și îl publicăm exact așa cum e.

Ce am găsit pe propriul domeniu

Verificat pe 22 iulie 2026: verdantmindset.com are opt capturi ale paginii de start în toată istoria Wayback Machine. Șase dintre ele sunt HTTP 403. Una e 301. Exact una e o captură reală — HTTP 200, din 14 februarie 2026.

Un singur moment din istoria site-ului nostru există la un terț independent. Restul sunt pagini de eroare, arhivate conștiincios.

Ghidul-pilon în care le spunem altora să arhiveze: zero capturi. E publicat, e live, e în sitemap. Arhiva publică nu știe că există.

Dacă mâine ar fi trebuit să dovedim că am publicat ceva înaintea altcuiva, n-am fi avut cu ce.

De ce se întâmplă:Wayback Machine nu te arhivează singur

Presupunerea implicită a majorității proprietarilor de site-uri mici e că arhiva „se ocupă”. Nu se ocupă.

Documentația Internet Archive, la secțiunea Save Page Now, spune fără ambiguitate ce face o salvare: „This does not currently add the URL to any future crawls nor does it save more than that one page”. Și, separat: „It does not save any of the outlinks”.

Tradus în consecințe practice: o salvare înseamnă o pagină, un moment. Nu îți programează vizite viitoare. Nu urmărește linkurile din pagină. Nu îți arhivează articolele pentru că i-ai arhivat pagina de start.

Arhiva nu e un serviciu de backup care merge în fundal. E o unealtă pe care o folosești deliberat, pagină cu pagină, în momentele care contează.

Verificarea propriu-zisă:Un link, 30 de secunde

Internet Archive expune public un API de interogare, CDX Server. Nu-ți trebuie cont, cheie sau unealtă instalată. Deschizi în browser:

https://web.archive.org/cdx/search/cdx?url=DOMENIUL-TAU.ro&output=json

Primești lista completă a capturilor, câte una pe rând, iar primul rând îți dă chiar numele coloanelor. Câmpurile publice sunt, în ordine:

1. urlkey — URL-ul normalizat, forma internă după care caută arhiva
2. timestamp — momentul capturii
3. original — URL-ul așa cum a fost cerut
4. mimetype — tipul conținutului salvat
5. statuscode — codul HTTP. Aici e toată informația.
6. digest — amprenta conținutului salvat
7. length — dimensiunea

Coloana 5 e cea care schimbă concluzia. Dacă vezi 200, arhiva are pagina ta. Dacă vezi 403 sau 404, arhiva are o pagină de eroare — salvată cu dată, cu tot ce trebuie, dar fără conținutul tău în ea. La listare arată ca o captură. Ca dovadă, nu e nimic.

Fă-o acum, pe domeniul tău. Rezultatul e un fapt despre situația ta, nu o impresie.

Ce înseamnă un 403 și ce nu înseamnă

Onestitate în ambele direcții: din arhivă singură nu poți ști de ce o captură a ieșit 403. Codul îți spune că arhivatorul a primit un răspuns de eroare atunci, la acel URL. Nu-ți spune cauza și nu e o dovadă că cineva a blocat ceva intenționat.

Ce rămâne valabil indiferent de cauză e efectul: șase capturi de eroare nu produc nicio dovadă. Dacă te bazai pe ele, nu te bazai pe nimic. Ăsta e și motivul pentru care merită să te uiți azi, nu în ziua în care ai nevoie de dovadă.

Partea pe care aproape nimeni n-o spune:E cel mai fragil strat

Arhiva publică e un martor terț, și asta o face valoroasă — e cineva din afară care ține minte. Dar dintre straturile de dovadă disponibile, e cel mai fragil. Trei motive, toate documentate.

1. Capturile pot fi compuse. Help Center-ul Internet Archive: „In the event that we do not have the link archived at all, the Wayback Machine will look for the link on the live web”. Adică o pagină pe care o vezi datată 2019 poate conține, în interior, resurse aduse de pe web-ul viu de azi. Ce ți se arată ca un moment din trecut poate fi un colaj.

2. Cercetarea a măsurat cât de des se întâmplă. Ainsworth, Nelson și Van de Sompel au publicat la ACM Hypertext 2015 o analiză a mementourilor compozite: doar circa 17,9% dintre cele analizate erau simultan coerente temporal și 100% complete. Precizarea onestă, obligatorie: e un studiu din 2015, pe un set specific. Nu e o cifră general valabilă azi și nu o prezentăm ca atare. Ce arată e că problema e reală și măsurabilă, nu teoretică.

3. O instanță a refuzat deja capturile ca fapt notoriu. În Weinhoffer v. Davie Shoring, 23 F.4th 579 (Curtea de Apel a Circuitului 5, 2022), instanța a refuzat să ia notă judiciară de capturi Wayback — adică să le trateze ca fapte care nu mai au nevoie de probare. E jurisdicție americană. Despre cum tratează instanțele românești capturile Wayback nu avem date, și nu inventăm o poziție. Nu suntem avocați, iar nimic din articolul ăsta nu e aviz juridic; pentru o situație concretă, întreabă unul.

Concluzia practică: arhiva publică e un strat bun de coroborare și un martor extern real. Nu e stratul pe care îți construiești singurul argument.

Unde se așază arhiva față de celelalte dovezi

Merită văzute separat, ca să știi ce acoperă fiecare:

• Stratul criptografic — o amprentă a fișierului tău, legată de un moment în timp de către un terț.
• Martorul terț — arhiva publică. Despre el e articolul ăsta.
• Actul cu putere juridică — constatarea făcută de un profesionist abilitat, atunci când miza o cere.
• Data autodeclarată — cea din codul propriului site. Nu e dovadă, pentru că o poți edita singur.

Articolul ăsta acoperă exclusiv al doilea strat. Nu tratează niciunul dintre celelalte trei.

O delimitare și mai fină: am mai folosit Wayback Machine într-un context complet diferit — cum verifici că portofoliul și recenziile unei agenții sunt reale. Acolo arhiva e unealtă de verificare pe altcineva, înainte să semnezi. Aici e verificarea propriei arhive, ca dovadă despre tine. Aceeași unealtă, două întrebări care n-au nimic în comun.

Un lucru care a murit și încă e recomandat

Dacă găsești un ghid care îți spune să folosești cache:site.ro ca să vezi cum arăta o pagină, ai găsit un ghid mort.

Linkul către cache-ul Google a fost eliminat în ianuarie-februarie 2024, operatorul cache: a fost retras, iar din septembrie 2024 Google trimite el însuși utilizatorii spre Internet Archive. Nu e o schimbare de nuanță — unealta nu mai există.

E un test bun pentru orice material pe tema asta, inclusiv al nostru: dacă recomandă ceva ce nu mai funcționează, nu a fost verificat înainte de publicare.

Ce am făcut noi după verificare

Am pus arhivarea manuală pe lista de lucru, pagină cu pagină, începând cu cele pe care ne-ar părea rău să le pierdem ca dovadă. Verificarea o poți face pe noi, cu exact linkul de mai sus: dacă peste o lună rulezi interogarea pe verdantmindset.com și numărul de capturi reale e tot unu, înseamnă că n-am făcut-o.

Interesul nostru comercial, declarat: vindem servicii de web și de conținut, iar seria asta există ca să ajungi la noi. Nu vindem nimic legat de arhivare — unealta din articol e gratuită, publică și nu trece prin noi. Dacă o folosești și nu ne mai citești niciodată, articolul și-a făcut treaba.

Dacă tocmai ai descoperit o copie: ghidul complet despre ce faci când ți-au copiat site-ul și cum verifici concret dacă ți-au copiat textele.